Binele făcut din inimă, fără aşteptarea unui comision, este cea mai bună investiţie a noastră. O binefacere este o împlinire a legii conservării energiei. Sau circuitul Binelui în Natură. Lucrarea ”Despre binefaceri” este o horă a celor trei Graţii, în care binele si recunostinţa „trec din mână în mână şi se întorc la cel ce le-a dat“. “Lucrurile pe care le tinem în mână sunt trecătoare, ni le pot smulge si soarta, si nedreptatea; binefacerea însă dăinuie chiar după ce s-a pierdut obiectul care a purtat-o“.


36lei 

Aflați mai multe







conține dialogul ”De Beneficiis”

traducere din limba latină: Ioana Costa

ilustrații: Livia Fălcaru

disponibil în trei formate



"Binele cel mai de preţ se află în interiorul nostru, nu afară. Seneca spune, inspirat de Platon, că divinul există în toţi oamenii şi-i invită să se retragă în sine, să mediteze de- acolo asupra propriei condiţii şi să-şi găsească fericirea, să mulţumească naturii, adică divinităţii pentru statutul privilegiat cu care i-a înzestrat în faţa altor vieţuitoare. Să fie mereu recunoscători pentru lucrurile pe care le-au primit şi le primesc încontinuu şi fie pregătiţi oricând să le returneze - chiar şi viaţa."
Ionut Dulamita, Scena 9



Omul care primeşte un dar pentru că l-a cerut nu îl primeşte gratis, după cum au înţeles strămoşii noştri, acei bărbaţi de o desăvârşită seriozitate, că nimic nu costă mai mult decât ce a fost obţinut prin rugăminţi. Dacă oamenii ar trebui să-şi adreseze pe faţă rugăciunile faţă de zei, ar face-o cu mai multă zgârcenie; chiar şi faţă de zei, cărora le adresăm rugăciuni în deplină cinstire, am prefera să ne rugăm în tăcere şi în adâncul inimii noastre.
























Colecție
În Doi
Domeniu
Filozofie
Teme
filosofie practică, stoicism
Titlu original
De beneficiis
Limba originală
Latină
Autor(i)
Seneca Lucius Annaeus
Traducător
Ioana Costa
Ilustrator
Livia Fălcaru
Design carte
Dragoș Tudor
Coordonator colecție
Anastasia Staicu
format 1
epub
format 2
mobi
format 3
pdf
ISBN hârtie
9786069374528
ISBN epub
9786069680131
ISBN mobi
9786069680124
ISBN pdf
9786069680148
Nr pagini
413
Anul apariției
2015