„Există, într-adevăr, medicamente mai eficiente şi mai puţin riscante decît cele prescrise de medicii psihiatri. La rîndul nostru, cu această carte în mînă, putem proclama şi noi, în beneficiul nevroticilor din preajma noastră (şi al propriilor noastre nevroze): „Epictet, nu antidepresive!” Veţi vedea că funcţionează…” Andrei Pleşu „Hârtia făcută astfel, cu mâinile, se numeşte hârtie reciclată manual. O tonă de deşeuri reciclate în acest fel înlocuieşte trunchiurile a 2-3 copaci maturi. Fără ca acţiunea să aibă efecte adverse în mediul mediat sau imediat. Pentru că aşa reciclăm şi conceptele, transpuse în obişnuinţele vieţii, reconsiderându-ne viaţa ca fiind a noastră, la propriu, nu a ideilor şi aşteptărilor altora.” Răzvan Supuran, hârtier


39lei 

Aflați mai multe


Epictet și-a petrecut formarea sub filosoful roman Musionus Rufus, alături de care a parcurs „programa” stoică clasică: logică, fizică și etică. După dobândirea libertărții și-a petrecut întreaga carieră predând filosofie și recomandând o rutină zilnică de autoexaminare.

Discipolul lui Epictet – Arrian - a publicat mai târziu notele și discursurile maestrului stoic. Encheiridion, sau Manualul reprezintă o distilare a învățămintelor lui Epictet. Ideea centrală este cea conform căreia singurul aspect asupra căruia un individ are control este mintea acestuia. Lumea exterioară, inclusiv corpul, este în cea mai mare parte dincolo de controlul nostru, iar evenimentele exterioare nu sunt în sine nici bune, nici rele, iar numai atitudinea față de aceste eveniemente poate avea anumite calități morale.


Un inamic poate produce daune fizice, dar nu se poate atinge de suflet, la fel cum nimeni nu poate opri pe altcineva de la a fi virtuos – lucru care, explică Epictet în acest ghid, depinde doar de urmarea prescrierilor naturii și vocii rațiunii.


„Există, într-adevăr, medicamente mai eficiente şi mai puţin riscante decît cele prescrise de medicii psihiatri. La rîndul nostru, cu această carte în mînă, putem proclama şi noi, în beneficiul nevroticilor din preajma noastră (şi al propriilor noastre nevroze): „Epictet, nu antidepresive!” Veţi vedea că funcţionează…”
Andrei Pleşu


Traducere: Ioana Costa

Ilustrații: Iulia Costache

An apariție: 2015

Nr. pagini: 94 

ISBN 9786069374542


Colecție
Fără colecție
Domeniu
Filozofie