O antologie diversă de proză scurtă, eseu și confesiuni, cu cele mai apreciate voci feminine din literatura română de azi. Pachetul conține cartea ”Literatura la feminin. O antologie”, coordonată de Adina Dinițoiu (editor al platformei literare Literomania) și Anastasia Staicu, cu ilustrațiile Sorinei Iuganu, și o ilustrație de Sorina Iuganu, din aceeași carte, reprodusă pe hârtie fine-art mată, texturată, cu dimensiunile 210 x 297mm (format A3).


94lei 135lei-30.37%

Aflați mai multe


„Într-unul dintre romanele lui, José Saramago spune că pălăvrăgeala femeilor care se întâlnesc întâmplător ține lumea pe orbită. Iată însă că vocile reunite în volumul Literatura la feminin (o antologie) nu pălăvrăgesc, ci scriu, luând în serios meseria de scriitor. Îmi place să cred că, în felul ei, și proza lor ține lumea pe orbită. Sau, în orice caz, ține pe orbită literatura noastră contemporană. Îmi place să cred că, dincolo de faptul că sunt voci feminine, se află și alte lucruri importante. Vă rămâne bucuria să le descoperiți." 

Ioana Pârvulescu 


Pachetul conține o ilustrație de artista Sorina Iuganu, reprodusă pe hârtie fine-art mată, texturată, cu dimensiunile 21 x 29.7 cm.

Ilustrația nu include ramă, aceasta are doar funcție de prezentare.